Gimnastică

Mă gândeam cât de frumos evoluează neuronii din unele creieraşe…calificându-se, totodată, la toate aparatele, atât în concursul liber ales, cât şi în cel impus : paralele (egale, inegale), sol, bârnă, sărituri (sau capră, depinde…)…campioni mondiali !
Alte evoluţii au însă tentă …brown-iană…şi mă întreb cum poate fi vorba de sănătate în cazul acestora din urmă…sau de coerenţă…sau de orice altceva…că despre profesionalism nici nu mai încape vorbă.

Da, azi sunt în plin concurs , doar că am cam uitat miza ?! Nu mai reţin pentru ce m-am înscris în competiţie, fie şi ca simplu spectator (mai mult nu pot azi deoarece am plecat dintr-un loc ce începe să-mi devină foarte drag şi am ajuns într-un loc ce nu mi-a fost drag nicicând) ?! Să-mi joace memoria asemenea feste ? Să fie vorba de o oarecare oboseala ?! Înclin să cred că e vorba de altceva : de faptul că, fără să vreau, mă gândesc (cu mare drag, recunosc) la campionii mei….campioni ai sufletului…campioni ai minţii…campioni ai profesiei lor…..campioni ai “meseriei” de PRIETEN, fiindu-mi foarte greu să accept că sunt şi oameni care preferă nivelul viermelui, târându-se necontenit prin viaţă şi proferând permanent invective la adresa celor ce preferă bipedismul. Nu fac aceste aprecieri “prin comparaţie”, nu, Doamne-fereşte, e vorba doar de faptul că, barca ce conţine gândurile acestei zile, navighează pe canalele circumvoluţiunilor din creieraşul meu într-un ritm mai lent decât de obicei, astfel încât apuc să ma admir şi “peisajul”.

Mi-e drag de cei pentru care, gimnastica minţii nu e sport extrem.