Greu verb, ăsta, A FI...A FI TU...e foarte greu să rămâi TU într-o lume de orbi, surzi şi limitaţi (nu doar ca inteligenţă, simţire ci, mai cu seamă ca, percepţie a ceea ce nu înţeleg cei mai mulţi din jurul tău...deşi...şi ca simţire sunt muuuult sub profunzimea ce o aştepţi şi o oferi, totodată)...nu de alta dar, tot ceea ce te defineşte pe tine, este interpretat total diferit iar ESENŢA este, mai mereu, anulată în favoarea unor aprecieri superficiale şi "mărunte"...şi astfel, ceea ce rămâne este să fii aşa cum te doresc ei : fals, superficial, adică...COMUN!
Şi dacă nu vrei să fii aşa...şi dacă vrei să fii TU, CU ORICE PREŢ ?! Preţul cred că e greu de plătit...pentru oricine...astfel că, tot ceea ce rămâne este să te aliniezi turmei şi să "fii de-a lor".
Vorbesc de "preţ ce trebuie plătit"...da, acesta se traduce simplu : dedublare...doar că, la un moment dat, ajungi să te întrebi cine eşti tu cel adevărat, cel care este obligat (cu tot ceea ce implică) să păstreze statutul de animal social, de individ comun sau cel care caută să RĂMÂNĂ sincer cu el şi cu cei din jur ?! Fără a prejudicia pe nimeni şi nimic în acest fel. Se pare că, e foarte greu să îmbini armonios ambele "posturi". Sinceritatea este mai mereu ignorată sau blamată, entuziasmul este mai mereu interpretat greşit iar profunzimii i se conferă toate valenţele patologicului. Ce rămâne ? Mai nimic, din punctul meu de vedere...nimic pozitiv, nimic profund, nimic valoros. Nimic din ceea ce ar trebui să facă diferenţa între bipezi şi patrupezi...între materie şi spirit...între suflet curat şi întuneric...între inimă curată, deschisă şi vid...
Sau...dacă nu eşti dispus (sau capabil) să faci exerciţiul dedublării, varianta B e şi mai nesatisfăcătoare : izolare, însingurare...MOARTE! Da, în opinia mea, asta echivalează cu moartea spiritului, cu atrofierea tuturor componentelor "vii" ale unui om...pentru că, atunci când componentele esenţiale (suflet, inimă, spirit) mor, nu mai rămâne NIMIC! Nimic...nici o punte de legătură cu nimeni şi nimic. Cât de departe trebuie să fii împins pentru a ajunge la asemenea opţiuni ?!
Nu-mi doresc să aflu asta NICIODATĂ!!!
Din acest motiv...ratez toate "ocaziile" ce îmi sunt oferite...deliberat, le ratez, le ignor şi...merg mai departe aşa cum prefer eu să mă simt "construită" şi să mă "construiesc"...iar cei care nu înţeleg asta, n-au decât să rămână exemplari componenţi ai "turmei" şi veşnic absenţi ai "universului" meu...interior şi exterior!
Un comentariu:
"pretul ce trebuie platit' ..asta m-a aruncat vreo 10 ani inapoi in timp, cand la ora de dirigentie am auzit "nu trebuie sa faci nimic. iti este permis... nu trebuie sa acorzi prioritate,ci iti este permis sa acorzi prioritate colegei in loc sa o lipesti de tocul usii' ..Ok, incerca si dirigu' sa fie amuzant in speranta ca ne intra si noua ceva in cap...degeaba!
revenind insa la cele scrise de tine: nu trebuie sa platesti acel pret. iti este permis sa platesti un pret si mai mare, in cazul in care doresti sa nu faci compromisuri, sa poti dormi linistit noaptea, sa te poti uita in oglinda, etc. Idealismul si principiile nu sunt trendy, dar noi suntem oldschool si cu riscul de a rata toate ofertele 2 in 1 (adica nu stii unde se termina buzele unora si incepe c*ru altora)spui ce ai pe suflet, faci ce iti dicteaza constiinta si iei decizii rationale, dar consultandu-ti corasonul....si cand deciziile nu sunt cele mai fericite, tot iti ramane bucuria de a avea acel corason pe care altii l-au pierdut pe drum..ori l-au abandonat intentionat, ca nu e usor de purtat si asumat in zilele de azi ale corporatistei Piti
Trimiteți un comentariu