Nu ştiu exact ce vreau să transpun în cuvinte, tot ceea ce ştiu este că simt nevoia...cuvintelor...ele m-au ajutat întotdeauna...ce efemer sprijin ?! În completare, vine doar Muzica şi Dumnezeu...da, aceştia sunt parteneri permanenţi...şi Eu...halal partener, care se dă bătut atât de uşor...nu-mi place deloc să constat că, sunt atât de slabă...de fapt, ştiam că, niciodată, când e vorba de oamenii care îmi sunt apropiaţi, nu pot gestiona corect şi eficient, momentele de criză...întotdeauna am impresia că nu fac suficient, că nu fac ceea ce trebuie, că nu sunt atât de puternică (pe cât mi-aş dori să fiu şi pe cât şi-ar dori ei să fiu, deşi nu cunosc nici a mia parte din zbuciumul meu sufletesc...şi asta, nu pt.că aş fi o persoană ascunsă, ci pt. că, niciodată, nu i-am lăsat să vadă că mi-e cumplit de greu...întodeauna eu eram cea pe care se puteau baza cu orice problemă aveau, chiar dacă uneori, părea, de nerezolvat...sau...varianta B este aceea că, rezolv problema, într-un mod mai mult decât satisfăcător pentru toţi cei din jur doar că...pentru mine...rămâne neputinţa acelor clipe în care nu vedeam nici urmă de soare şi bâjbâiam într-un întuneric, aparent, fără scăpare)...nu e vorba că nu găsesc soluţii, NU, doar că, efortul este infinit superior şi uneori clachez în forul meu interior, atât de flagrant, încât trebuie să mă reconstruiesc de fiecare dată şi asta îmi diminuează considerabil resursele.
...vorbind de resurse...ele există, spre surprinderea (chiar şi a) mea, doar că, sunt obligată (prin nu ştiu ce resort mental) să cuprind o arie mult prea mare de îndatoriri...şi, pentru că, sunt un om responsabil, în orice şi oricând, operez cu o ordine a priorităţilor care mă împovărează f. tare....azi, de ex., raţiunea m-a determinat să apreciez că, în ciuda nevoii interioare de a fi, cât mai curând posibil, lângă mama, sunt obligată să îmi respect îndatoririle de serviciu şi asta fac, doar că, amărâtul ăsta de suflet este complet răvăşit!
...ştiu că pot...pot mult...şi fac totul în parametri aşteptaţi, numai că, mă simt foarte decompensată în forul meu interior...şi asta...lasă sechele pe care, nicicând, nu le voi mai putea atenua...
...poate, de asta, Dumnezeu, îmi scoate în cale, de fiecare dată, oameni care reuşesc (într-un mod surprinzător şi pt. mine) să mai atenueze sentimentul de neputinţă...ştiu că, nimic nu este întâmplător şi că, viaţa te compensează ÎNTOTDEAUNA, doar că, surprinderea e mereu aceeaşi...şi aşa...mă recompun şi caut supape de supravieţuire şi de gestionare corectă a neputinţei...şi reuşesc...uite că reuşesc şi de data asta...mă întreb : câte dăţi vor mai exista ?!Probabil atâtea, câţi oameni dragi am în jurul meu (şi în suflet)...???...
Dar...dacă, preţul ce trebuie plătit este să ai oameni dragi în suflet, atunci, mi-ar trebui multe vieţi ca să îl pot plăti deoarece eu am mulţi (în accepţiunea- chiar şi a- majorităţii celor ce nu ştiu ce înseamnă mângâierea unui suflet drag)...mulţi...dragi...valoroşi !!!
Şi...pt. ei, nu am voie să mă las înfrântă de nimic din ceea ce viaţa pământeană îmi rezervă.
Dreapta măsură a ceea ce suntem este oricum în altă parte, nu aici pe pământ, astfel încât, măsura lumii, nu mă mai interesează de foarte mult timp.
Pentru dreapta măsură, voi fi aşa cum vreau să fiu şi cum sufletul meu înţelege să vibreze !!!
Kenny G -Shadow of Your Smile
...vorbind de resurse...ele există, spre surprinderea (chiar şi a) mea, doar că, sunt obligată (prin nu ştiu ce resort mental) să cuprind o arie mult prea mare de îndatoriri...şi, pentru că, sunt un om responsabil, în orice şi oricând, operez cu o ordine a priorităţilor care mă împovărează f. tare....azi, de ex., raţiunea m-a determinat să apreciez că, în ciuda nevoii interioare de a fi, cât mai curând posibil, lângă mama, sunt obligată să îmi respect îndatoririle de serviciu şi asta fac, doar că, amărâtul ăsta de suflet este complet răvăşit!
...ştiu că pot...pot mult...şi fac totul în parametri aşteptaţi, numai că, mă simt foarte decompensată în forul meu interior...şi asta...lasă sechele pe care, nicicând, nu le voi mai putea atenua...
...poate, de asta, Dumnezeu, îmi scoate în cale, de fiecare dată, oameni care reuşesc (într-un mod surprinzător şi pt. mine) să mai atenueze sentimentul de neputinţă...ştiu că, nimic nu este întâmplător şi că, viaţa te compensează ÎNTOTDEAUNA, doar că, surprinderea e mereu aceeaşi...şi aşa...mă recompun şi caut supape de supravieţuire şi de gestionare corectă a neputinţei...şi reuşesc...uite că reuşesc şi de data asta...mă întreb : câte dăţi vor mai exista ?!Probabil atâtea, câţi oameni dragi am în jurul meu (şi în suflet)...???...
Dar...dacă, preţul ce trebuie plătit este să ai oameni dragi în suflet, atunci, mi-ar trebui multe vieţi ca să îl pot plăti deoarece eu am mulţi (în accepţiunea- chiar şi a- majorităţii celor ce nu ştiu ce înseamnă mângâierea unui suflet drag)...mulţi...dragi...valoroşi !!!
Şi...pt. ei, nu am voie să mă las înfrântă de nimic din ceea ce viaţa pământeană îmi rezervă.
Dreapta măsură a ceea ce suntem este oricum în altă parte, nu aici pe pământ, astfel încât, măsura lumii, nu mă mai interesează de foarte mult timp.
Pentru dreapta măsură, voi fi aşa cum vreau să fiu şi cum sufletul meu înţelege să vibreze !!!
Kenny G -Shadow of Your Smile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu