Final de AMR

Ehhhh, AMR-ul s-a cam terminat....e ultima zi înaintea unei scurte vacanţe şi...E SOARE !!! Ultimele săptămâni au fost destul de grele, cu multă muncă, multă ploaie şi puţin chef. Pentru că trebuia să găsesc o supapă (măcar) pentru susţinerea unei stări optime, am apelat la MUZICĂ şi, ca întotdeauna, a funcţionat perfect. Aşadar, în ritmuri dragi, am baletat printre îndeletnicirile profesionale şi o babă abulică, într-o perioadă importantă, în care toleranţa şi moderaţia trebuiau să fie principiile călăuzitoare. Am reuşit să duc totul la bun sfârşit, motiv pentru care aştept următoarea perioadă în care, sper, să îmi populez viaţa şi cu lucruri mai consistente şi mai valoroase.

Aşa...AMR-ul şi-a scris ieri penultima filă, cu un concert foarte frumos (e-adevărat că, pigmentat şi cu unele întâmplări funny dar şi tricky, asupra cărora nu insist deoarece FataCuOchiDeMătase a făcut asta deja, şi a făcut-o într-un mod pe care nu am cum să-l completez, pot doar să-l susţin). Nu credeam că voi putea să resuscitez starea de oboseală pe care o aveam, ieri, la plecarea de la serviciu dar, iată că, un duş scoţian şi ideea unui concert, au reuşit pe deplin să mă readucă la starea optimă. O uvertură de Mozart şi o simfonie de Beethoven au completat starea de bine, transformând-o în una extraordinară. Mulţumesc, Princess, pentru dar.

Şi iată că a venit şi ultima zi în care mai am de pus la punct unele mici/mari lucruri pe la serviciu, ba mai mult reuşesc să completez şi seria lucrurilor pe care nu am apucat să le fac, în alte planuri. Aici se încadrează o vizită la Grecu’ şi admirarea ansamblului perfect pe care îl creează MS-82SEU, cu bolidul şi fericitul proprietar.
Aşadar, misiune îndeplinită pe de-a-ntregu’.

Deci, voi avea o binemeritată (din punctul meu de vedere) vacanţă de o saptamână şi voi reveni pe data de 5 mai. Wowww, sa ştiţi că e pură coincidenţă faptul că şi Mircea Badea revine tot pe data de 5 mai…nu, nu plecăm împreună…pe bune…asta, deoarece, nu ştiu ce ne-am prea putea spune ?! E posibil să-l pot face să uite, pt. scurt timp, de simona sensual dar, ceea ce ştiu sigur e că, nu l-aş putea face să uite de băselu’, aşa că, o las moartă şi rămâne totul la nivel de coincidenţă.

Aşadar, sub aceste auspicii, mă gândesc deja cu mare drag la cei de acasă şi la perioada de linişte şi relaxare care urmează, vă doresc Sărbători Fericite şi sper să ne revedem cu bine şi cu stare optimă pentru zilele frumoase ce vor urma.

 Tom Jones - Green Green Grass Of Home

Monmartre, Paris

Mă opresc un pic din frenezia muncii şi, nu ştiu din ce motiv, îmi amintesc de Paris...poate pentru faptul că, în ultima zi pe care am petrecut-o acolo, cerul arăta ca cel de azi. A fost o zi însorită iar mai apoi cerul s-a încărcat de nori şi a plouat dar, era ziua în care mi-am propus sa vizitez Monmartre şi Sacre Coeur. Cartierul este fabulos, cu străduţe mici, pietruite, cafenele, case din piatră cu muşcate la ferestre, pieţe în care expun artişti-îţi fac şi portretul, mai fidel, mai (in)fidel, funcţie de starea transmisă sau receptată, funcţie de viziune, talent...- pe scurt, un univers boem, cald şi împregnat de o mireasmă unică.

Pentru început am vizitat basilica Sacre Coeur, situată pe o colină ce oferă o panoramă minunată asupra Parisului iar interiorul are o solemnitate impusă, fără a fi cerută. De fapt, orice biserică are solemnitatea ei dar aici este ceva în plus. Evident că, nu ai voie să fotografiezi, ca în orice altă biserică şi (aproape) orice muzeu dar...în alte locuri am mai încălcat interdicţia...aici, în momentul în care am păşit înăuntru mi s-ar fi părut o împietate să încerc a imortaliza ceva ce, oricum nu poate fi imortalizat...starea este unică şi mai presus de orice descriere. M-am simţit în altă lume, în alt spaţiu, în alt timp. Cu greu m-am smuls din acel univers dar, cu mare bucurie am pătruns în altul, la fel de minunat, acela al cartierului Monmartre şi am hoinărit, aşa, fără vreo ţintă anume, bucurându-mă doar, de întreaga frumuseţe ce mi se oferea şi de starea unică pe care sufletul meu o încerca.

A fost unul din momentele unice din viaţa mea, moment în care, parcă, mă redescopeream aşa cum ştiam că sunt, aşa cum ştiam că pot să mă bucur, aşa cum ştiam că pot vibra la tot ceea ce este frumos şi valoros.
Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru această minunată reântâlnire cu mine!

Joe Dassin - e si tu n'existe pas

August Rush

Povestea începe cu…”A fost odată…”… o prinţesă care a păşit într-o noapte, pe tărâm de vis, unde nu exista nici Timp, nici Spaţiu…exista doar Luna şi MUZICA sufletului său neântreg care a întâlnit acordul ce lipsea. Dintr-un astfel de Întreg nu putea rezulta decât Rapsodia Lunii…şi…un înger condamnat însă, la naştere, să părăsească basmul şi să se întoarcă într-un Timp vitreg şi într-un Spaţiu ostil…aţi ghicit: ambele populate de oameni. Singura călăuză i-a rămas MUZICA pentru care sufletul său era sălaş mult prea perfect…MUZICĂ în stare mult prea pură pentru a nu neutraliza imperfecţiunea terestră…Dar, aşa, ca în orice “lucrare” umană, a existat şi o omisiunea: tăierea cordonului ombilical …astfel că, fluidul astral şi-a continuat calea spre reântregire…Rapsodia se recompunea mereu, încăpăţânându-se să refacă Întregul ce a privit, odată, Luna în faţă. Şi reântregirea s-a produs…Rapsodia s-a cântat până la final…totul…sub pavăza Lunii care…râdea…

“August Rush” – film ce merită văzut!

Cântec cuminte

Jason Mraz - Life is Wonderful

 

Către o altă stare de spirit

Pentru că nu îmi plac stările tricky, nici la mine, nici la altii...şi pentru că eu am azi o stare de spirit...lirică...adică frumoasă, benefică...vreau să devină şi contagioasă, anulând, dacă se poate, durerile de cap provocate de idioţenia din jur, de munca excesivă în contrapartidă cu frecatul mentei sau de orgoliile imbecile ale unora...sau de orice altceva...

Încerc să rămân cuminte pentru ca soarele să nu se mai supere şi să se ascundă iar, deoarece, numai gândul că ar ploua din nou iar cerul ar redeveni cenuşiu, mă înspăimântă de moarte.
Închid ochii...mă înfăşor în acorduri calde...şi le ofer cu drag şi celor dragi.


Yanni-Almost a Whisper

I wanna go home

Michael Buble - Home

Cer senin

După lungi zbateri precum peştele pe uscat, a venit vremea să redevin spumă...a zilelor ce lipsesc, a zilei de azi si...poate...a celor ce vor urma....

Aşadar, mi-am făcut veacul printre aniversări, plimbări acasă şi reveniri la punctul de control (sau autocontrol…) deşi, pe alocuri, rutina e la ea acasă iar eu îi fac faţă din ce în ce mai greu...îi f...ac totuşi. E un traseu de imbecil, ăsta...casă - serviciu - casă...cu mici intermezzo-uri mişto...şi aici includ, întâlniri cu cei dragi de acasă, cu cei dragi de aici, cu cei dragi de oriunde ar fi ei...câteva filme mişto...câteva surprize frumoase...şi MUZICA.....ea e cea mai constantă şi deplină bucurie a mea.

Aici trebuie să mulţumesc Prinţesei pentru surpriza MINUNATĂ pe care mi-a făcut-o.
Hei, people, am album ORIGINAL Verita Saga !!!!!!!!!! Cu dedicaţie!!! Şi afiş , foarte preţios prin tot ceea ce conţine!!!...încă, neânrămat.

Mai departe...am parcurs o perioadă cu suişuri şi coborâşuri, cu mirări şi împăcări (cu mine însămi), cu bucurii şi tristeţi, cu tot ce înseamnă „a vieţui”, pentru fiecare dintre noi. Şi spun „vieţui” pentru că a TRĂI e cu totul altceva...ceva ce sper să redescopăr.
Oricum, un punct câştigat e acela că, am revenit printre voi, voi cei ce vă mai aplecaţi, din când în când, asupra elucubraţiilor mele blogg-ăreşti.

Zilele ce-au trecut au o mare calitate şi anume aceea că au trecut repede...cu muncă multă dar bine făcută, cu chef puţin dar eficienţă maximă şi cu ploaie, multă, foarte multă ploaie...sunt foarte urâte zilele acestea negre, întunecate şi reci...parcă nici nu-ţi mai vine să deschizi ochii pe o asemenea vreme...aştepţi cu înfrigurare un pic de căldură, o mică, f. mică rază de soare care să mai străpungă, măcar din când în când, cenuşiul din jur...din tine...din tot. Dar acum e soare, e Cer Senin iar eu am şosete culoarea oului de raţă (sinonim cu alb, ca efect), în perfectă concordanţă cromatică cu pantalonii verzi, pantofii maro şi cămaşa aceeaşi culoare cu şosetele...dar...e soare şi asta anulează orice intrus alb într-o (im)perfectă stare de bine.

O altă noutate e aceea că vreau să mă mut....povară grea asta, credeţi-mă, că ştiu ce spun....am pierdut demult numărul mutărilor pe care le-am făcut în ultimii ani....e din ce în ce mai frustrant să îmi tot iau lucruşoarele în spinare şi să le caut alt ambient ...până nu demult, îmi plăcea să mă aflu în spaţii noi, pe care să le transform în „ale mele” dar acum nici măcar joaca asta nu îmi mai place. Dar, un alt eveniment vine să mă abată de la această preocupare şi anume acela al întâlnirii cu foştii mei colegi de liceu. Wow, nici nu mi-am dat seama că au trecut atâţia ani în care nu m-am mai gândit la ei decât sporadic.Oricum , toate momentele în care îi invoc sunt momente frumoase şi nostalgice (nostalgia unui timp în care nu aveam de ce să fac atâta analiză, psihanaliză, deoarece eram mult prea preocupată să trăiesc fiecare clipă, LA MAXIM).

Zilele trecute depănam amintiri din liceu dar abia acum am descoperit că nu a fost întâmplător. Am oscilat între a merge sau nu la întâlnirea cu ei dar, azi, FataCuOchiDeMătase m-a ajutat să mă decid : voi merge. Fie şi pentru un pic de altceva...că tot simţeam nevoia...şi dacă nu pot eu influenţa aplecarea mea înspre lucruri sau evenimente interesante iată că acestea vin de unde nici nu mă aştept : din acel TIMP UNIC şi FRUMOS, în care era doar soare, iubire şi ritm intens (în tot şi toate...chiar şi-n mine).

Aşadar : soare, amintiri şi...ritm...
...până data viitoare...