Nu mai suflu în păpădii

În arhiva personală a sufletului unui biet muritor, şi-a făcut loc, demult şi pentru totdeauna, PĂPĂDIA…înconjurată de soare, de dragoste şi de dor…greşeala mare a fost aceea că a suflat păpădia iar aceasta s-a ridicat la cer şi a rămas acolo…prea sus…mult prea sus ca un simplu muritor să o mai poată readuce alături…a încercat bietul muritor să negocieze cu soarele, luna, stelele şi chiar cu Dumnezeu dar…ce oferea la schimb era mult prea puţin pentru a compensa eternitatea unei păpădii, într-o lume mai bună, mai frumoasă,mai caldă….sau, poate nu era puţin…poate, anonimul unui timp albastru şi efemer trebuia să elibereze păpădia pentru a o reântâlni într-un alt spaţiu, într-un alt timp şi într-un alt univers sufletesc…şi o va reântâlni…şi nu va mai fi niciodată “prea sus” pentru că va redeveni “prea în” pentru a mai dori să zboare…şi îşi va găsi eternitatea în acel mare univers albastru, necuprins decât de…sufletul reântregit.

Dorinţa pusă atunci când a suflat păpădia a rămas neâmplinită, a rămas în memoria eternă a acelei zile şi devine memorie în uz a multor zile (şi nopţi) ca cea de ieri, de azi şi de mâine.
Anotimpul păpădiilor rămâne acea lună numită Aprilie, rămâne acea culoare, numită Albastru şi acel vânt ce a spulberat visul, tocmai pentru a-l face mai puternic, mai viu…si…sigur…ETERN!

Taxi - Prea Sus
Asculta mai multe audio diverse