De câte camere este nevoie?!…respectiv...de câţi cretini...?!
(se pare că, azi, asta este singura modalitate de a defula)
Dar, să încep cu...”camerele”...
La câte uşi credeţi că e necesar să baţi pt. a intra în posesia unui banal certificat constatator de la oficiul registrului comerţului. Ei bine...la 4.
Depui cererea la camera 1 unde ti se face nota de plată.
La camera 2 achiti taxa după care revii la camera 1 unde, odată depusă dovada de plată, ţi se întocmeşte prea-preţiosul docoment. Evident, totul „pigmentat” cu detaliile discuţiilor personale ale „bipedelor” din acel birou...astfel, poţi afla : ce vor îngurgita la prânz, ce probleme are coana x cu patrupedul de bărbat-u-su’, ce prost este noul sistem şcolar, cum se fâţâie cutare colegă blondă prin birourile onorabilei instituţii (spre deliciul patrupedelor şi gălbeneala invidiei bipedelor), ce tratamente naturiste ajută la echilibrarea conglomeratului de oase-carne-sânge (din nefericire, partea cu circumvoluţiuni nu împovărează deloc conglomeratul), etc.
Bun...docomentul e, finalmente, redactat....se pune apostila după care ţi se recomandă să vizitezi camera nr. 3....de ce ?...cum, de ce ?...pentru semnătură pe docoment...ok, constaţi că lipseşte semnătura şi ştampila dar...cât efort mai poate însemna să deschizi încă o uşă...frumos....cu mâna, nu cu capul (sau...mai rău....cu piciorul)...şi să soliciţi importanta semnătură şi ştampilă...nu mare...deci...purcezi spre camera nr.3.
Un domn zâmbitor răspunde, cu plăcere (zice el), la acordarea unei semnături iar când află că e vorba de fapt, de 5 exemplare, se uită întrebător...răspunsul tău care poate fi.?!...doar acela că...”presupui că, va semna toate documentele, cu iniţial declarata plăcere”...care poate fi şi multiplă, dacă asta ajută la îmbunătăţirea performanţei la locul dumnealui de muncă (cel puţin asta exprimau balele ce păreau a i se scurge din total inutila parte superioară ...denumită astfel din raţiuni strict..."topografice").
Aşa....ai semnătura...urrraaaa....aştepţi cu sufletul la gură...ştampila....ooohhh, nuuuuu....pentru asta trebuie să iţi mişti „punctul de aplicaţie”- citat din autorul meu drag – spre camera nr. 4. No, atât de logic chiar nu putea să ţi se pară, ţie, biată purtătoare de sinapse multiple.
Camera nr. 4...cioc, cioc...linişte...ok...cu deferenţa câştigată în câţiva ani de „contact direct cu autoritatea”, păşeşti în incintă...soliciţi ferm ştampilarea celor 5 foi de hârtie, moment în care...câteva perechi de ochi „bipezi” încep a te studia, de parcă pe vreo parte a corpului tău trebuia pusă importanta „amprentă instituţională”...ok...dacă ăsta e jocul, hai să vedem...ochi în ochi...că ...din fericire pt. ele, legea talionului nu funcţionează în această mult-involuată societate...no, asta pare a fi un pic mai greu, motiv pentru care, pentru a salva situaţia (total defavorabilă pentru o anumită "parte"), apelează la ce ?...indiferenţă, plictiseală în raport cu contribuabilul cretinoid ce indrăzneşte să deranjeze discuţiile (evident) profesionale ce sigur aveau loc înainte de deranjantul cioc-cioc.
Uffff....ai şi ştampilă după care te gândeşti pe unde e mai simplu să părăseşti Salonul nr. 9, pe uşă sau pe geam...dar...o iei totuşi pe uşă, te îndrepţi spre ieşire şi...eşti gata să te împiedici când cea mai „neimportantă” persoană din acel loc, îţi deschide uşa, îţi zâmbeşte firesc şi te salută respectuos...salut serviciul resurse umane al instituţiei, pentru singura dată când, a dat dovadă de reale calităţi în recrutarea de personal şi transmit respectul meu celui care îşi face meseria aşa cum trebuie şi mai ales celui care îşi justifică poziţia verticală obţinută cu atâta efort de-a lungul evoluţiei speciei.
În final, îi salut şi pe ...Paraziţii....ce fac...Slalom printre cretini...
