An Nou

Dăruind cu inima şi sufletul, nu ai cum să nu...”dobândeşti”!!!

Şi pentru că, una dintre cele mai frumoase “ilustrări” a ceea ce am scris...şi a ceea ce cred, cu toată puterea  inimii, sufletului, minţii...este această “fărâmă” de TRĂIRE...legată, inevitabil de, MUZICĂ (nici nu ar putea fi altfel), o voi păstra ca pe, cea mai frumoasă “dovadă” şi “declaraţie”că...NIMIC, nu poate anula acest (poate, singur şi unic)...ADEVĂR PROFUND !!!

Şi chiar dacă, repet postarea...o fac în speranţa că, totuşi...cineva, cândva...undeva, cândva...a inţeles...inţelege...va inţelege!!!

“La mulţi ani, tuturor celor dragi sufletului meu!” 

P.S. - Spuneam, cândva, ceva de genul : "prieten adevarat e cel care, atunci cand eu uit versurile, el ştie să mi le...cânte"...ei bine, eu le-am cam uitat, acum, dar...sigur, mi le voi aminti in Noul An! :-)
Îmbrăţişez, în mod special, pe AcelA care, nu numai că, a răspuns "în scris" acestui gând., ci, chiar mi.-a cântat (la propriu...:-)...), la modul cel mai frumos, sincer şi "curat" posibil. (memorabilă clipă, memorabilă trăire, memorabil tandem)..şi...deşi, poate, îi nedreptăţesc pe  alţi, puţini, Oameni Dragi Sufletului Meu...îmi asum faptul de a-mi fi amintit acest lucru în ultima zi a unui an care, e bine că...a trecut...îndreptăţind, însă,  cu tot dragul, doi Oameni Speciali sufletului meu!
Plecăciune, Princess!!!
Plecăciune, Fata Cu Ochi de Mătase!!!
P.S.2 - Un poem, de asemenea, special, al lui Adrian Păunescu...dăruit cu Mare Drag celor ce.."înţelege"!

"Cînd dulci colinde cad
Simţim nevoia vie
De-o casă, de un brad
Şi de copilărie.

Afară-i iarnă grea
Ninsoarea e albastră
Iar noi ne vom juca
De-a toată viaţa noastră.

Pe geamuri mîini de sloi
Îşi ţes în gheaţă ia
Noi ne jucăm de-a noi
Şi de-a copilăria.

Ninsori pe care bat
Şi focul mai tresare
Şi am adus un brad
Şi i-am cerut iertare.

Ne aşezăm pe jos
Un fel de plîns ne pierde

O, brad, o, brad frumos,
Cu cetina tot verde.

Atîtea-nstrăinări
Şi inutile toate
Ni-i dor de adevăr
Şi de intimitate.

Copii, copii frumoşi,
Prefaceţi-vă bine,
Că-l aşteptaţi pe Moş
Şi credeţi că şi vine.

Hai, Moşule, apari
Să-ţi cînte vechiul nume
Copii cu ochii mari
Privind în altă lume.

Se arată timpul cînd
Din epoca săracă
Un om pe Moş jucînd
Devïne ce se joacă."

(Adrian Păunescu - De-a copilăria)

Albastru de...sfârşit de An

Dan Spataru - Poate, poate

Iedera

”Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.”
(Nichita Stănescu - O iederă să fii)

AMEDEO MINGHI- Edera

"Păziţi-vă şi inima şi gândul"

Nu intenţionam să revin prea curând pe aici deoarece nu prea mai am „inspiraţie” pentru a înşirui „valabilităţi” neânţelese...dar...s-a întâmplat să mă „conectez” şi eu la ...realitatea imediată (probabil, nu întâmplător) şi...deoarece aceasta îl „cuprinde” sau „este cuprinsă”...pe/de...Adrian Păunescu...chiar simt nevoia să mai„bâigui” câte ceva...fără nici o „pretenţie”...de niciun fel...

Totuşi...Şi Totuşi...Există IUBIRE!!!

Mare respect pentru Poet...mai puţin pentru Om, dar...Geniul întotdeauna IMPUNE..sau...Mie Îmi Impune!!!

Acord Toate Circumstanţele Din Lume, GENIULUI DIN...GENIU!!!

...şi transpun un „Acord Minunat” !!!

...un ultim Poem...!!!

...

Probabil voi reveni şi cu alte Acorduri...din mine....datorate ....Geniului...Din El.

P.S. – mă detaşez Total de...circul mediatic...pastrez, memorez şi împărtăşesc doar... Esenţa Pură!!! Restul e...balast!

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate.

 
Mircea Vintila - Fat Frumos

Odă bucuriei

"Muzica este refugiul sufletelor pe care le-a rănit...Fericirea!"
...spunea un înţelept..."cunoscut". :-)


Ludwig van Beethoven - Sonata nr. 14 ( '' Sonata lunii '')

Vânare de vânt

Nicu Alifantis-Nu ma-ntreba

Suflet fără chei

No comment

De dor, de drag, de...Prietenie Adevarata

Neda Ukraden - Zora Je



Neda Ukraden - Crne Oci





Neda Ukraden - Bile bi nam tri godine





Neda Ukraden - Ne Volim Ni Tvoje Ime (1985)






Neda Ukraden-Sanjam TE






Neda Ukraden - Krijem da te volim

:-)

Noapte buna!

Atât de...RAR!!!

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

HANA

Asculta mai multe audio Muzica

Autism

Vezi mai multe video Diverse

For my dear friend :-)

I'm Singing in the rain, cu Gene Kelly

Au înnebunit salcâmii

Fragil

Sting - Fragile

Egoul şi iubirea (o poveste minunată)

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare. Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile.

Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează…
Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”.

Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită. Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”. Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el.. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.
Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”. Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii. Sursa: http://dieuourien.ning.com/profiles/blogs/egoul-si-iubirea-o-poveste


Asculta mai multe audio Muzica

Doamne, vino Doamne...

Asculta mai multe audio Blog

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Nocturnă

Tăcând...cânt...şi...permanent...învăţ !!!

“Intr-o zi, un intelept puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:

- De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? – intreba din nou inteleptul.

- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.

Maestrul intreba din nou:

-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.

Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final, inteleptul concluziona, zicand:

- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.”

Simply...beautiful !!!

Ameţeli constante...

...aşa se intitulează...vorbele citite Aici...asta ca să dau şi "sursa": http://vaxaly.blogspot.com/2009/04/primavara-si-magnolii.html
După "sursă"...iată şi "vorbele":
"Uneori am crezut că viaţa e un simplu gest de atingeri ale oamenilor. Apoi se naşte muzica. Sunt visele şi chipurile. Nu sunt un om neapărat fericit, dar am un zâmbet pentru înţelesurile ascunse ale lumii. Zâmbesc în suflet pentru diferitul din mine. "Îmi iubesc răceala şi sărutul aripilor", scria cineva. Eu îmi iubesc lumina şi tăcerea."

Azi...în curte...Magnolia...s-a deschis spre Soare...
Semn bun !!!
Benefic!!!
Unic!!!
Magic!!!
....etc.
...Tăcut...dar...LUMINOS!!!

Frumuseţea Pământului

Probabil DELOC întâmplător..am primit ASTĂZI...un link...ce relevă Frumuseţea Pământului !!!
Aşa cum scriam nu demult....”circulă” multe ...newsletter-uri...multe link-uri...multe pps-uri...”youtube-uri” în acest „univers electronic”...majoritatea banale, patetice, „facile”...propagandistice....etc.
Iată însă că, mai sunt şi unele ce pun în evidenţă FRUMUSEŢEA...nu doar urâtul, sordidul, trivialul, banalul, „micimea”...gândirii, simţirii, percepţiei....ci :
FRUMUSEŢEA ÎN STARE PURĂ!!!
Şi..deoarece nu am găsit „mijlocul” de a posta aici această FRUMUSEŢE...voi posta doar link-ul şi...”mesajul audio” ce îl însoţeşte...
Mie mi-a bucurat sufletul!
http://www.haioase.net/filmulete/frumusetea-pamantului-14716.htm

Consecvenţă III

Menţiune: Consecvenţă ..şi...Consecvenţă II...se „traduce”...prin : consecvenţă cu ceea ce îmi place, admir, respect, iubesc...consecvenţa anumitor VALORI în care eu CRED !!!

OK! Era pentru cei ce.......nu înţelege....”repetiţia”...:-)...sau...”restul”...:-)))...sau...

Back:

Aşa cum se poate observa din „imagine”...:-))...uauu...ştiţi A CE sună asta, nu-i aşa ?!...

Am revenit cu …Hana…oooooooooo…aş avea atâtea de povestit.............

Dar...aşa cum reiese din „imagine”...a crescut...dar...a rămas la fel de jucăuşă, drăgălaşă...şi...mai ales...IUBITĂ!!! :-)

Singura „problemă” ar fi că....a apărut şi....Foxi...sau....Vulpiţa, aşa cum îmi place mie să o alint...când voi reuşi să postez poza ei, veţi înţelege DE CE i se spune Vulpiţa. :-)

Singura „asemănare” cu Hana este că...e la fel de IUBITĂ!!! Şi..la fel ...sau...aproape la fel de...alintată...spun aproape deoarece ea....încă(SPER)...nu are avantajul de a fi atât de mult „ţinută aproape”...DAR...”lucrez la asta” :-)...şi...e clar că...”munca va da roade”...nu de alta dar...cei ce ştie....ştie că nu renunţ uşor...mai precis...DELOC...în raport cu... ceea ce consider... „DEZIDERAT”. :-)

Iar ACESTA...reprezintă un...Deziderat!!!

Nu de alta, dar...S-A CALIFICAT pentru asta! În SINGURUL fel în care...acest lucru e posibil în raport cu...mine.

Consecvenţă II

Asculta mai multe audio Muzica

Consecvenţă

Florin Chilian - Chiar Daca ... {video 2008}

Primavara

A cunoaste. A iubi
Înc-o data, iar si iara
a cunoaste-nseamna iarna
a iubi e primavara.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce înseamna?
A iubi - de ce ti-e teama?
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit,
cu rumoare si ardoare
de albine re-ncarnate.
Înc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.
(Lucian Blaga - Primavara)

No matter what...

...cântec foarte frumos….
dar…şi….”idea”…zilei…şi a celor ce vor urma...
De ce?
Deoarece…
…no matter what….they tell us…
…no matter what….they do…
…no matter what….they teach us…
…no matter what….they call us…
…however they attack…
…no matter where….they take us…
…we’ll find our own way back…
and
WHAT WE BELIEVE IS TRUE !!!

Boyzone - No matter what