Nu intenţionam să revin prea curând pe aici deoarece nu prea mai am „inspiraţie” pentru a înşirui „valabilităţi” neânţelese...dar...s-a întâmplat să mă „conectez” şi eu la ...realitatea imediată (probabil, nu întâmplător) şi...deoarece aceasta îl „cuprinde” sau „este cuprinsă”...pe/de...Adrian Păunescu...chiar simt nevoia să mai„bâigui” câte ceva...fără nici o „pretenţie”...de niciun fel...
Totuşi...Şi Totuşi...Există IUBIRE!!!
Mare respect pentru Poet...mai puţin pentru Om, dar...Geniul întotdeauna IMPUNE..sau...Mie Îmi Impune!!!
Acord Toate Circumstanţele Din Lume, GENIULUI DIN...GENIU!!!
...şi transpun un „Acord Minunat” !!!
...un ultim Poem...!!!
...
Probabil voi reveni şi cu alte Acorduri...din mine....datorate ....Geniului...Din El.
P.S. – mă detaşez Total de...circul mediatic...pastrez, memorez şi împărtăşesc doar... Esenţa Pură!!! Restul e...balast!
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate.
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate.
Mircea Vintila - Fat Frumos
