Mira-te !

"Dacă mi-e urât de ceva în lumea asta, mi-e urât de blazare. Și nu numai de a mea, ci și de a celor împreună cu care îmi plimb viața la pas. Să te uiți cu ochi goi și indiferenți la tot ce te-nconjoară mi se pare profund nedrept și greșit. Ca și cum te-ai văduvi singur de bucurie, pretinzând că ți-o dorești, dar fără să o cauți, fără să o lași să te găsească. Încă n-am aflat păcat mai mare decât ăsta.

Cred mult în bucurie. Iar cei care mă cunosc îndeaproape știu că mă entuziasmez, uneori aproape prostește, pentru te-miri-ce nimicuri: dâre de avioane printre nori, mare în orice anotimp, un măr primit când nu mă-așteptam, zâmbetul furat unui necunoscut în metrou.

E modul meu de a funcționa și pactul pe care l-am făcut, de ceva timp, cu mine. Să mă las să mă bucur. Să-mi permit să mă uit cu drag la tot ce mă înconjoară și să aleg de acolo fericiri mici, medii sau mari. Uneori minuscule, dar fericiri.

Da, există și zile în care sunt goală și tristă și singură. Zile în care nimic nu merge decât pe dos, iar lumea mi se prăbușește neașteptat. Cad stele, se năruie visuri, mă-ngenunchează vești, mă bântuie doruri, mă pustiesc neputințe. Dar în zilele astea (mai mult chiar decât în cele când viața-mi zâmbește), mirarea e farul meu. În orice furtună s-ar abate peste mine, încerc să mă uit bine în jur, să deschid ochii a recunoștință și să descopăr ceva ce merită celebrat. Nimic nu e negru, nimic nu e alb. Totul e gri și într-o infinitate de nuanțe.

Mirarea mi-e religie, revelație și fel de a fi. Nu știu să trăiesc altfel. Nu vreau să o fac.

Poate că fiecare fericire trebuie muncită, mai mult decat dorită. Poate că, pentru fiecare bucurie, trebuie să ai curajul s-o cauți și hotărârea de a o lua în brațe, când ai găsit-o. Și, poate, tocmai această căutare este cea care te înnobilează. Care te transformă. Care te formează.

Cu adevărat curajos mi se pare să ne dăm voie să găsim fericirea și să acceptăm c-o putem descoperi acolo unde nu ne-am fi așteptat să existe. Căci a pierdut nu cel care a căutat bucuria și n-a găsit-o, ci cel care, față în față cu ea, n-a știut s-o recunoască sau, și mai rău, a văzut-o, dar a fugit speriat în direcția opusă (ne vine greu să credem, dar există și bucurii înspăimântor de frumoase, nu-i așa?).

Da, cred mult în bucurie. Mai mult de-atât cred, însă, în oameni și-n puterea lor de a se salva singuri. Iar mirarea este salvarea mea. Poate și-a voastră, de ce nu încercați?

Deschideți bine ochii. Mai sunt atâtea minuni."

(Roxana Neagu – "Cât timp te miri, ești salvat", Avocatnet.ro)