Acum câteva zeci de ore...adunate într-o zi ce-a trecut, dar nu degeaba...aminteam de respectul meu pentru CUVINTE...cele rostite, fără nici o teamă, fără reţinerea de a nu fi inţelese deoarece, atunci când sursa cuvintelor rostite este sufletul, nu cred că poţi supăra pe cineva, cel puţin, nu pe tine...şi asta e cel mai important, să nu te superi pe tine. Judecăţile oamenilor sunt mai puţin importante atunci când eşti în perfectă concordanţă cu ceea ce gândeşti, simţi şi spui. Iar preocuparea mea majoră, din momentul în care am inţeles că, cel mai tare dor, nu cuvintele spuse ci cele nespuse, a fost aceea de a nu mai avea reţineri în a aloca şi sonor cuvintelor din mine.
Dar, dupa cuvinte...într-un creieraş obosit să inţeleagă de ce unii oameni acceptă să trăiască degeaba (adică, în discordanţă totală cu ei înşişi)...au apărut NECUVINTELE..lui Nichita, ale mele...că tot suntem născuţi în aceeaşi zi, nu şi în aceeaşi zonă de profunzime şi har, dar ne împăcăm bine...cu toate necuvintele din noi. Mi-e dor de acel timp în care şi acestea aveau sonor, dar mai cu seama...REZONANŢĂ.
Şi pentru a exemplifica că sunt tricky...mă asigur că ceea ce ascult este în totală discordanţă cu ceea ce scriu dar...în perfectă concordanţă cu ceea ce simt.
Ionut Fulea si Mariana Deac - Marie,Marie
