miercuri, 31 decembrie 2008

La sfârşit de an..o...


Lecţie inutilă de logica


“ Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi
câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,

totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic.
Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri? “

(sursa : www.octavianpaler.ro)

Nicu Alifantis - Decembre



 

marți, 30 decembrie 2008

Valoarea speranţei


Perplexitate


Tu spui, liniştit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul demult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.
(sursa : www.octavianpaler.ro)

Mondial - Romanta fara ecou



O definiţie omisă...poate... întâmplător...


Definiţia pasului absent

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.
(sursa : www.octavianpaler.ro)

GHEORGHE ZAMFIR - THE LONELY SHEPHERD




Doruri...şi...nu numai...

Se pare că, zilele acestea se derulează sub semnul Dorului...al dorului de multe lucruri dar, mai ales, al dorului de câţiva oameni dragi mie...şi...poate al dorului de...mine...

Şi pentru că, unul dintre aceştia este Octavian Paler..iată câteva "definiţii"...

Definiţia dragostei
Vino, să pot regăsi drumul spre mine.

Definiţia liniilor paralele
Tu mergi lângă întrebările mele,
eu merg lângă liniştea ta.

Tu mergi lângă zorii dragostei mele,
eu merg lângă amurgul părului tău.

Definiţia unui strigăt
Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

Definiţia cicatricelor
Când doare cicatricea
ne doare rana veche
sau faptul c-am uitat-o?

Definiţia lacrimei
Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri
Lacătele de apă
Se deschid cu stele
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă.

Definiţia zăpezii
A îngheţat lumina în somn
şi cade mirată pe străzi
visând că răsare la poli.

Definiţia cearcănelor
Potecă secată fără să ştiu.
De ce a rămas prăfuită de umbră
de ce insomnia rătăceşte nocturn
numai în jurul ochilor noştri.

Definiţia uşilor închise
E o rană în scândura uşii
unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni.
Deschideţi uşa cu grijă,
să nu loviţi rana cu cheia.
(sursa : www.octavianpaler.ro)

Ciprian Porumbescu - Balada



Dor...


Ce aş face acum ?!....Îmi trec prin minte două lucruri.
Unul ar fi sa urc la volan, sa dau muzica la maxim (ma gandesc la AC/DC), ca sa anihileze cumva decibelii din creier şi suflet şi să apas pedala din dreapta până ce ajung aşa, undeva, pe la 200 ...asta ar fi ceva vecin cu ...nebunia, libertatea, inconştienţa...un soi de „vid” al gandurilor şi sentimentelor....doar adrenalină...muuuultă adrenalină...

Nu mai vreau să am întrebări care rămân mereu fără răspuns sau…răspunsuri ce se încăpăţânează să rămână mereu aceleaşi…nu mai vreau “să fac frumos” pentru că, aşa se impune în lumea aceasta plina de convenienţe, reguli şi…fals…mult fals, mult prea mult….mult artificial….

Al doilea lucru ar fi …să mă întorc la copilărie…mi-e dor să fiu din nou copil…să nu-mi mai pese de oamenii mari şi de regulile strâmbe ale acestei lumi, să redescopăr joaca frumoasă şi curată, veselia, bucuria de a râde în hohote, bucuria de a cânta, bucuria de a hoinări, aiurea, fără inhibiţii de niciun fel, fără permanenta atenţionare a cerberului din creier, fără nimic artificial în “micul meu univers”, fără nimic impus.
Ce mult îmi plăcea să fac oameni de zăpadă…să merg la derdeluş unde era o nebunie..ne băteam cu bulgări de zăpadă, organizam tot felul de competiţii cu săniile (măestria consta în a te da în picioare, pe sanie…evident, cucuiele şi juliturile ţineau de antrenamentul asiduu)…ne apuca noaptea…ştiam că vom primi o chelfăneală serioasă acasă, pe motiv că suntem complet uzi şi îngheţaţi dar…nimic nu ne putea opri din acea bucurie imensă trăită în ierni adevărate…ca-n poveşti…

Mi-e Dor de Poveste…
Mi-e tare Dor de acea “lume curată şi simplă”…
Mi-e Dor...neostoit Dor...

Şi..pentru că ...rapsoada ce eram pe la câţiva anişori, adora (şi nu se limita la atât...ci şi "interpreta", cu toată "încărcătura" necesară şi cu gestica aferentă...făcând, evident, deliciul asistenţei...) o melodie ce se cheamă "În grădina bucuriilor", cântată de Margareta Pâslaru (fiind total irelevant faptul că, ulterior, când părăsise statutul de rapsod a aflat că e un cover...părăsind cu aceeaşi ocazie şi grădina bucuriilor)...o postez aici...alegând astfel varianta Lucrul nr.2 pe care l-aş face acum (în detrimentul celor de la AC/DC...nu însă şi în detrimentul bucuriei mele interioare).

Margareta Paslaru - In gradina bucuriilor


miercuri, 17 decembrie 2008

Balada zilei de azi


...cu dedicaţie !!!









Stefan Hrusca - Balada celui care sunt

vineri, 12 decembrie 2008

Chiar daca...


Florin Chilian - Chiar daca


ZECE...intamplari ciudate si-o MINUNE...


Asa incepe o...Poveste...pe care o iubesc....si...amintindu-mi azi de "vinovat"...mi-am dat seama ca nu am postat aici, niciuna dintre melodiile lui...asa ca..."acopar" deficienta....asa ca...un fel de...REVENIRE...


Oricum...intentia revenirii a fost declansata de altceva/altcineva...dar...despre asta in urmatoarea postare :-)

Florin Chilian - ZECE