Hai să mai stăm un pic de vorbă...

N-am mai stat demult de vorbă şi azi chiar am chef sa povestesc...să povestesc despre iubire...aşa m-am trezit azi, cu o mare sete de iubire, cu o mare sete de linişte, cu o mare sete de bunătate, cu o mare sete de lumină. Ei bine, cerul nu prea mi-a oferit lumină dar ştiu sigur că mi-a oferit iubire...aşa mă răsfaţă tot timpul când mi-e un pic mai greu...mă ţine în braţe (şi am aflat că, de asta, nu văd 2 urme pe nisipurile mişcătoare)...întotdeauna este acolo unde mă aştept să fie, întotdeauna este pregătit să mă întâmpine cu braţele deschise larg, întotdeauna îmi oferă multă, multă, nesfârşit de multă iubire. Şi face asta, fără să aştepte nimic în schimb...spre deosebire de mine care, ca orice muritor de rând, aştept să primesc răspuns la ceea ce ofer, aştept să mi se răspundă cu iubire, atunci când asta ofer, aştept să mi se răspundă cu sinceritate, atunci când sincere îmi sunt gândurile, faptele şi sentimentele, aştept să primesc, întotdeauna ceva în schimb....măcar puţină FRUMUSEŢE...BLÂNDEŢE...SINCERITATE. Wowww, ce mult aştept ?!
Schimb...ce aiurea sună...nu poate fi vorba de vreun schimb în toată afacerea asta.Nu! Aici ar trebui să fie vorba de A DĂRUI ŞI ATÂT (cerul m-a învăţat asta)! A dărui, fără să aştepţi ceva în schimb...a dărui pentru că aşa simţi, pentru că aşa eşti construit, pentru că NUMAI aşa te poţi simţi viu, pentru că numai aşa poţi să faci faţă unei realităţi urâte în care iubirea faţă de om, iubirea faţă de suflet, iubirea faţă de viaţă e total absentă.

E greu, dragii mei, să înveţi lecţia asta dar, atunci când "profesor" ţi-a fost (şi îţi este încă) CERUL, nu mai ai cum să susţii că nu ştii cum se face asta. Ba ştii, ştii al naibii de bine cum e să fii OM (IUBIT) dar, de cele mai multe ori, renunţi mult prea uşor la această calitate, preferând să fii (şi aici, chiar nu pot invoca nici plantele, nici animalele, nici măcar primatele...deoarece...ele sunt net superioare, de multe ori, în multe situaţii şi din multe puncte de vedere) de-o orizontalitate înspăimântătoare.

De ce să fii comun, când poţi fi TU?! De ce să fii banal când îţi e atât de "la îndemână" să fii sclipitor?! De ce să fii rău şi egoist când e atât de uşor să fii bun şi să dăruieşti necondiţionat?!
De ce? De ce? De ce? Întrebarea devine obsesivă şi rămâne (aproape mereu) fără răspuns. Poate pentru că, te-ai sătururat să fii mereu dezamăgit, să fii mereu "drumeţ în calea lupilor", să te simţi mereu "sfâşiat" interior, din simplul motiv că RĂMÂI TU! Nu e acesta răspunsul. Claaar. Nimic nu justifică renunţarea la tine.NIMIC !!!

E greu, e foarte greu să lupţi cu ceea ce nu vrei să devii...să lupţi pentru a rămâne cel ce dăruieşte necondiţionat, pentru că aşa vrea, pentru că aşa simte, pentru că aşa l-a învăţat CERUL că trebuie să fie pentru a nu anula ceea ce a primit.
Ori eu, am primit ENORM : am avut parte de oameni MINUNAŢI lângă mine, am avut parte de SUFLETE adevărate în micul meu univers sufletesc şi am avut parte de DRAGOSTE ADEVĂRATĂ...care, transcede LUMEA, LUMILE, POSIBILUL ŞI IMPOSIBILUL !!!
Şi pentru că am primit toate aceste DARURI (şi nu numai din acest motiv) mă simt pregătită să nu mai aştept nimic de la oameni...mă simt pregătită să dăruiesc necondiţionat...ma simt pregătită (pentru că aşa se "traduce" în limbajul mult prea comun) să IUBESC !!!
Mulţumesc CERULUI, mulţumesc CELUI ce nu mă lasă să fiu altceva decât EU, mulţumesc celor care fac imposibilul, posibil.

RĂMÂN eu, cu bune şi rele...lumini şi umbre...IUBESC eu, cu minus şi plus...TRĂIESC eu, în lumea celor ce sunt şi vor fi mereu!!!

toto cutugno - l'italiano

Călătorie spre mine însămi

De ceva timp, tot rătăcesc prin locuri din memorie…locuri din vis…locuri din mine…de lângă mine…sunt străzi…multe….unele înfundate, altele cu sens unic şi puţine, f. puţine cu dublu sens…mai sunt şi unele semne…oprire interzisă…staţionare interzisă…limită de viteză…drum cu denivelări…acces interzis. M-am tot plimbat, aşa, pe straduţele astea, m-am întâlnit cu oameni dragi şi mai puţin dragi, locuri frumoase şi altele pustii, momente unice, altele banale, clipe magice şi clipe irosite, sentimente uitate, altele regăsite…căutam ceva anume, fără a-l putea numi, fără a-l putea identifica…tot ce ştiu este că e în mine şi nu în afara mea. Evident că cea marcată cu Interzis este cea pe care nu vreau să intru dar TREBUIE.

Călătoria a fost (şi cred că este, încă) necesară pentru a găsi răspunsul la întrebarea chinuitoare “Ce se întâmplă, doctore ?”…pt. că se întămplă să nu mai fiu eu de o bucată de vreme şi asta nu ţine deloc de exterior…nimic din exterior nu putea determina această pierdere din vedere, această amorţire într-o stare nedefinită. Încerc tot felul de supterfugii pt. a diagnostica corect…tot ceea ce se întâmplă în jur nu face decât să se înscrie într-un obositor previzibil, deci, nu poate afecta…e-adevărat că au fost şi unele evenimente recente care nu au cum să fie încadrate în previzibil deoarece nu ţin de nimic uman...ţin de soartă, ţin de planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi dar nu acestea reprezintă cauza reală…acestea au intervenit doar ca o conjunctură total nefavorabilă şi împovărătoare, ATÂT. Au fost şi “conjuncturi” favorabile dar acestea nu au forţă suficientă pentru a susţine întreg balastul sau pentru a ajuta la deversarea lui.

Am apelat la supapele plăcute : cărţi, filme, prieteni, natură dar nu s-a schimbat nimic. Am constatat chiar, cu mare dezamăgire că, am momente în care nici să conduc nu îmi mai face plăcere (şi asta mă relaxa f. mult, până acum)…am fost într-un loc frumos, cu oameni dragi dar percepeam totul într-un mod mult prea superficial pentru a mă satisface. M-am bucurat de ei, m-am bucurat de muzică, m-am bucurat de soare, m-am bucurat de frumuseţea locurilor pe care le-am colindat dar…lipsea ceva. Nu aşa ştiu eu să mă bucur, nu aşa ştiu eu să percep toate aceste lucruri, nu. Categoric, NU!

Folosesc des, în ultima vreme, sintagma “mimez interes” pt. diverse lucruri şi chiar aşa este…doar mimez. De ce ? De ce să-mi fi dispărut interesul pentru tot ceea ce până acum îmi plăcea sau mă interesa? De ce mi se pare totul extrem de banal, de comun , de aliniat. Poate că eu am devenit mult prea banală, mult prea comună, mult prea aliniată turmei ?!

Sau…poate că…am obosit prea mult…am obosit să o tot iau de la capăt…să tot pornesc de la punctul zero. Să mă reconstruiesc de fiecare dată, fără a pierde esenţa. Că nici esenţa asta nu o fi incomensurabilă şi flexibilă, încât să mă tot ajute să o recompun fără a-i afecta valoarea. Cred că mă impart prea mult şi mă risipesc pe măsură. Da, cred că şi acest mod de a mă risipi, total aiurea, îmi face rău. Atunci când ofer, ofer fără măsură, total, nu ştiu să dozez... “să dozăm esenţa …” - zice Saga… şi înclin să-i dau dreptate.

Mă gândesc tototdată că, nici multele schimbări de “decor” din ultimii ani, nu sunt lipsite de efecte şi există aceste efecte dar nu de natură a produce asemenea “distrugeri”?!

Am văzut un film a lui Ingmar Bergman – "Scene dintr-o căsnicie" - poveste în care, doi soţi reuşesc să se descopere fiecare, abia după ce divorţează, după ce experimentează fiecare o altă relaţie deoarece această evadare din universul comun îi ajută să se descopere, de fapt, pe ei înşişi şi să îl vadă altfel pe celălalt. De fapt, cei doi, nu pot trăi nici împreună, nici despărţiţi…regăsindu-se şi părăsindu-se mereu. Există în film, un moment magic în care EA are revelaţia profunzimii sentimentului faţă de EL iar duioşia cu care îl priveşte este extraordinar surprinsă de către operator. Foarte frumos moment!

Filmul m-a ajutat să descopăr ceea ce îmi lipseşte în ultimul timp şi anume EMOŢIA.

Da, asta este ceea ce lipseşte…nu mai regăsesc acea emoţie care să mă facă să mă simt vie. Percep totul într-un mod mult prea pragmatic, doar în straturile superficiale, fără ca profunzimea emoţiei să se facă simţită. Ori, fără emoţie, vibraţie sufletească sunt doar o paiaţă mânuită de un păpuşar nepriceput.

…risipită printre vise...mă simt secată de gânduri, evenimente, oameni, ruginită de dorinţe neâmplinite, părăsită de propriul ecou…dar… în căutarea rezonanţei salvatoare…

...prima escală...

Ozzy Osborne - Dreamer

Imperfect într-o lume perfectă

Se pare că încerc din răsputeri, în ultima perioadă, să-mi probez imperfecţiunea, în raport cu nişte oameni perfecţi, într-o lume perfectă. Da, aşa sunt oamenii din jurul meu : perfecţi, simplu perfecţi, perfect compuşi, mai mult ca perfecţi. Ceea ce se pierde din vedere, după mintea mea – cum spune prietenul meu Chilian – este să fie un pic (măcar uneori) şi UMANI. A fi perfect ca şi construcţie fizică, mentală sau comportamentală nu este sinonim şi cu a fi perfect sufleteşte sau spiritual. Şi asta nu ţine de vreun echilibru, să fim bine înţeleşi, nu, ţine de o calitate ce poartă frumosul nume : BUNĂTATE…pe care o ai sau nu o ai. Aici chiar nu poţi interveni deloc, oricât ai fi de inteligent, raţional sau…silitor. Asta nu se învaţă, nu se dobândeşte, nu se cumpără…transpare însă, de obicei, în gesturi mărunte, aparent banale şi neânsemnate…şi...nu se vede, nu se aude ci se simte (ca-ntr-o Povesteadevărată). Păstrez imperfecţiunea mea (unanim blamată de cei ce sunt mai mult decât perfecţi) ca pe un dar nepreţuit, într-un univers finit dar cald şi acord perfecţiunii lor, beneficiul de a fi “nemuritoare şi rece” în universul ei…cel fără sfârşit.

Perfecţiunea Deplină , Adevărul Absolut şi Frumuseţea Eternă ţin exclusiv de Divin...dar...la Revelaţie se ajunge greu, cu efort şi dacă te califici.

Love is the answer...always

Morandi - Angels



 

Baba cu nr.4

Ostilă, Baba mea, din mai toate punctele de vedere (unele, nebănuite dar revelate...?...:-().

Dar, nu-i mare bai deoarece, azi, m-am gândit la lucruri frumoase, am văzut lucruri frumoase şi am ascultat muzică frumoasă...deci, FRUMOSUL este cel care a guvernat şi continuă să guverneze această zi iar nevoia de FRUMOS nu cred că va pieri niciodată. Sunt dependentă de FRUMOS şi, din acest motiv, caut să aduc şi să păstrez în viaţa mea, tot ceea ce este FRUMOS şi tot ceea aduce mângâiere sufletului meu.

De dimineaţă îmi populează creieraşul : un Poem a lui Nichita...o Primăvară a lui Boticelli şi o piesă a lui Sting.

Le aduc laolaltă, sfidând, astfel, Baba mea "înnegurată" :-).

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."

Nichita Stănescu - Poem

Sting - Fragile

...Şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc...

Plânsul norilor şi lipsa apetitului pentru îndeletniciri mai “măreţe”, m-au determinat zilele acestea să citesc diverse bloguri ca să văd şi eu ce preocupări mai sunt pe planetă.

Şi am luat, aşa, la întâmplare câteva iar pe unele chiar am găsit lucruri frumoase, interesante şi neştiute. Acestea aparţin unor persoane care nu au nici un fel de reţinere în a împărtăşi, simplu şi firesc, ceea ce au descoperit, ceea ce cunosc, ceea ce simt în raport cu oameni şi lucruri (fără a considera că sunt deţinătorii adevărului absolut sau ai cunoaşterii perfecte ). Altele, în schimb sunt prea “la mişto”, prea reci şi pragmatice (cum ar spune un Romantic cunoscut) şi fără teme de prea mare interes (pentru mine, cel puţin).

Unii scriu tot felul de platitudini, cum ar fi : ce au mâncat la micul dejun, la ce ora s-au trezit, ce bunăciuni mai sunt prin şcoală sau club, cât de super-eroi sunt ei, ş.a.m.d…sunt şi astea frânturi de viaţă, ce să zic…?!

Aici, în acest “univers” atât de…free, poţi scrie orice, tot ce-ţi trece prin minte şi poţi fi aşa cum eşti sau cum vrei să pari a fi. Este şi ăsta un exerciţiu bun deoarece atunci când vrei să fii altfel decât eşti, înseamnă că îţi conştientizezi deficienţele şi pentru că nu ai puterea de a le corija, le dai frâu liber pe blog…poate fi şi asta o metodă de epurare...de identificare a propriului Eu.

Cele care îmi plac mie însă, conţin relatări ale unor experienţe de viaţă minunate, întâlniri importante cu oameni, cărţi, filme, locuri...însoţite de muzică minunată şi de imagini superbe...îmi place foarte mult să ascult muzica ce însoţeşte diveresele postări deoarece aceasta împreună cu imaginile, pot reprezenta (şi reprezintă de f. multe ori) cheia ce nu poate fi lăsată la vedere...din teama de a „nu ucide taina”...

...Şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc...L.Blaga

Lady & Bird - Keren Ann & Bardi Johannson 10 La Ballade Of Lady And Bird