Hai să mai stăm un pic de vorbă...

N-am mai stat demult de vorbă şi azi chiar am chef sa povestesc...să povestesc despre iubire...aşa m-am trezit azi, cu o mare sete de iubire, cu o mare sete de linişte, cu o mare sete de bunătate, cu o mare sete de lumină. Ei bine, cerul nu prea mi-a oferit lumină dar ştiu sigur că mi-a oferit iubire...aşa mă răsfaţă tot timpul când mi-e un pic mai greu...mă ţine în braţe (şi am aflat că, de asta, nu văd 2 urme pe nisipurile mişcătoare)...întotdeauna este acolo unde mă aştept să fie, întotdeauna este pregătit să mă întâmpine cu braţele deschise larg, întotdeauna îmi oferă multă, multă, nesfârşit de multă iubire. Şi face asta, fără să aştepte nimic în schimb...spre deosebire de mine care, ca orice muritor de rând, aştept să primesc răspuns la ceea ce ofer, aştept să mi se răspundă cu iubire, atunci când asta ofer, aştept să mi se răspundă cu sinceritate, atunci când sincere îmi sunt gândurile, faptele şi sentimentele, aştept să primesc, întotdeauna ceva în schimb....măcar puţină FRUMUSEŢE...BLÂNDEŢE...SINCERITATE. Wowww, ce mult aştept ?!
Schimb...ce aiurea sună...nu poate fi vorba de vreun schimb în toată afacerea asta.Nu! Aici ar trebui să fie vorba de A DĂRUI ŞI ATÂT (cerul m-a învăţat asta)! A dărui, fără să aştepţi ceva în schimb...a dărui pentru că aşa simţi, pentru că aşa eşti construit, pentru că NUMAI aşa te poţi simţi viu, pentru că numai aşa poţi să faci faţă unei realităţi urâte în care iubirea faţă de om, iubirea faţă de suflet, iubirea faţă de viaţă e total absentă.

E greu, dragii mei, să înveţi lecţia asta dar, atunci când "profesor" ţi-a fost (şi îţi este încă) CERUL, nu mai ai cum să susţii că nu ştii cum se face asta. Ba ştii, ştii al naibii de bine cum e să fii OM (IUBIT) dar, de cele mai multe ori, renunţi mult prea uşor la această calitate, preferând să fii (şi aici, chiar nu pot invoca nici plantele, nici animalele, nici măcar primatele...deoarece...ele sunt net superioare, de multe ori, în multe situaţii şi din multe puncte de vedere) de-o orizontalitate înspăimântătoare.

De ce să fii comun, când poţi fi TU?! De ce să fii banal când îţi e atât de "la îndemână" să fii sclipitor?! De ce să fii rău şi egoist când e atât de uşor să fii bun şi să dăruieşti necondiţionat?!
De ce? De ce? De ce? Întrebarea devine obsesivă şi rămâne (aproape mereu) fără răspuns. Poate pentru că, te-ai sătururat să fii mereu dezamăgit, să fii mereu "drumeţ în calea lupilor", să te simţi mereu "sfâşiat" interior, din simplul motiv că RĂMÂI TU! Nu e acesta răspunsul. Claaar. Nimic nu justifică renunţarea la tine.NIMIC !!!

E greu, e foarte greu să lupţi cu ceea ce nu vrei să devii...să lupţi pentru a rămâne cel ce dăruieşte necondiţionat, pentru că aşa vrea, pentru că aşa simte, pentru că aşa l-a învăţat CERUL că trebuie să fie pentru a nu anula ceea ce a primit.
Ori eu, am primit ENORM : am avut parte de oameni MINUNAŢI lângă mine, am avut parte de SUFLETE adevărate în micul meu univers sufletesc şi am avut parte de DRAGOSTE ADEVĂRATĂ...care, transcede LUMEA, LUMILE, POSIBILUL ŞI IMPOSIBILUL !!!
Şi pentru că am primit toate aceste DARURI (şi nu numai din acest motiv) mă simt pregătită să nu mai aştept nimic de la oameni...mă simt pregătită să dăruiesc necondiţionat...ma simt pregătită (pentru că aşa se "traduce" în limbajul mult prea comun) să IUBESC !!!
Mulţumesc CERULUI, mulţumesc CELUI ce nu mă lasă să fiu altceva decât EU, mulţumesc celor care fac imposibilul, posibil.

RĂMÂN eu, cu bune şi rele...lumini şi umbre...IUBESC eu, cu minus şi plus...TRĂIESC eu, în lumea celor ce sunt şi vor fi mereu!!!

toto cutugno - l'italiano