Pot
fi doar scoică. Sau pot fi doar marea din ea. Pot fi şi marea, pot fi şi
scoica. Cât din mine poţi vedea ? Cât din mine vei îndrăzni să iubeşti? Dar
oare cât din mine voi îndrăzni să te las să vezi?
Cât
te-aş putea iubi... la fel de mult cât iubeşte marea! Dar oare voi îndrăzni?
Dar oare vei îndrăzni să mă laşi? Mările pot uneori ucide... Cu talazurile lor însetate de sens... dar
ce moarte mai plină de sens ai putea să-ţi doreşti?...
Mi-e
dor de tine. Aşa cum uneori îi este dor de mare scoicii ce a uitat că poartă
marea în ea... Ba nu. Poate că îmi lipseşti în alt fel. Poate că uneori până şi
scoicile au mai mult curaj decât noi să iubească... Să se iubească, în
definitiv. Pentru că uneori până şi scoicile îşi amintesc că poartă marea în
inimă. Doar noi uităm.
Noapte bună, mare frumoasă
care cânţi uneori în inima mea. Cât
mi-ar plăcea să te aud mereu..."
("Floarea din
asfalt" - Alexandra Svet)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu