joi, 26 mai 2016

"Oamenii - lume..."


" Sunt oameni-blocuri, sunt oameni-palat, sunt oameni-casă, sunt oameni-garsonieră, sunt oameni-mansardă, sunt oameni-chilie, sunt oameni-cabană-de-lemn-în-vârf-de-munte, sunt oameni-cort-pe-malul-mării, sunt oameni-casă-cu-turnulețe, sunt oameni casă-brâncovenească-cu-grădină-de-vis și .....sunt oameni cu o singură cameră. Cel mai tare mă dor oamenii cu o singură cameră....care nu știu că se poate mai mult...

Sunt oameni în care intri și te așteaptă cu flori la recepție. Au un portar îmbrăcat impecabil și un lift strălucitor ce te poartă amețitor până la ultimul etaj. Cu un pahar de șampanie în mână îți arată viața privită de ei până hăt-departe, la marginile lumii. E noapte, luminile din oraș pâlpâie feeric, jazzul și briza de seară îți dau fiori, miroase a flori de lămâi, a tuberoze și a zeci de plante exotice ce le împodobesc terasa, piscina luminată clipocește ușor, iar ei, îmbrăcați în costumul lor alb, zâmbesc. Sunt oamenii-blocuri, cu multe etaje, ce nu se mai satura...tot construiesc...tot sărbătoresc... Tot cuceresc...

Sunt oamenii ce privesc viața din cameră lor din turnul unui palat de vis, în care odată intrat, te simți ca într-un basm. Descoperi uimit comoară după comoară, cameră după cameră, univers după univers. Sunt oamenii-palat în care, odată intrat, nu mai poți fi niciodată la fel...

Sunt oamenii-casă... Cu prispă, muscate la geam, gutui pe dulap și miros de cozonaci...cu pivnița plină de bunătăți și cu odăi cochete la etaj. Sunt oamenii-garsonieră, cu ghitari aruncate într-un colț, și fum de țigară și haos studențesc, mirosind a petreceri și-a iubiri care pleacă înainte de-a veni...

Sunt oameni-mansardă, mirosind a cărți vechi, a ploaie și vers, a Chopin și-a mobilier vechi...

Sunt oameni-chilie mirosind a lacrimi și mir, a rugăciune și a sfântă simplitate...

Sunt oameni-cabană mirosind a aer curat de munte, a brad , a brândușe și a flori de colț, a miliarde de stele și a lemne trosnind în șemineu...

Sunt oameni-cort ce miros a libertate, a valuri, a scoici, a luna oglindindu-se în mare...

Sunt oameni-kitsch ca o casă cu multe turnulețe, în care nici măcar nu locuiesc...

Sunt oameni-casă brâncovenească albă, cu mobilă simplă, neagră, sfeșnice argintate, pian, tablouri și crini...

Și sunt oameni care sunt toate acestea, pe rând... Uneori într-un singur ceas...

Cel mai mult mă dor însă oamenii care ar putea fi toate acestea, pe rând, uneori într-un singur ceas, dar totuși aleg să locuiască într-o singură cameră. Sunt oamenii în care intri și cauți și cauți și bați la ușile pe care și le-au închis. În zadar. Nu vor să te lase nici jos și nici sus. Trăiesc fericiți sau nefericiți în închisoarea ale cărei chei le-au aruncat poate singuri.

Sunt oamenii cu o singură cameră, care nu stau acolo pentru că au ales în mod asumat simplitatea, ci pentru că nu știu că se poate și altfel.

Sunt oamenii cu o singură cameră , din care, odată intrat, nu vrei decât să evadezi....

Și sunt oamenii-lume, oameni lumina, din sufletul cărora, odată intrat, nu ai mai vrea nicicând să ieși..."

("Floarea din asfalt" - Alexandra Svet)

Niciun comentariu: